Să fim sinceri, cu toții am trecut, măcar o dată, prin celebrul „test” IKEA. Ești pe covor, înconjurat de instrucțiuni care par hieroglife și cu un tip de șurub deja pierdut. Totuși, după trei ore de chin, te uiți cu o mândrie inexplicabilă la piesa de mobilier pe care tocmai ai asamblat-o.
Poate că ușa e puțin strâmbă, poate scârțâie și nu e perfectă. Dar ai muncit pentru ea, ai făcut-o cu mâna ta.
Aceasta e, pe scurt, ceea ce psihologii numesc Efectul IKEA. Și este unul dintre cele mai puternice instrumente de marketing pe care le poți folosi, chiar dacă nu vinzi mobilă.
Dacă ești antreprenor sau manager, trebuie să înțelegi acest mecanism. De ce? Pentru că atunci când clientul devine „creator”, el nu mai cumpără doar un produs. El investește emoție.
Ce este, de fapt, Efectul IKEA?
La bază, conceptul este simplu: oamenii pun o valoare mult mai mare pe obiectele la crearea cărora au contribuit personal.
Cercetătorii au descoperit că nu contează dacă rezultatul final este sau nu la standarde profesionale. Faptul că ai pus osul la treabă, ai investit timp, energie și puțină transpirație în proiect îi crește automat valoarea în ochii tăi. Efortul depus devine, practic, o parte invizibilă a produsului.
Gândește-te la diferența dintre o prăjitură cumpărată de la cofetărie și una făcută de tine, chiar dacă blatul a ieșit puțin cam tare. Pe care o vei lăuda mai mult prietenilor? Exact.
Nu trebuie să vinzi mobilă IKEA ca să funcționeze
Poate te gândești: „Ok, dar eu vând servicii IT / consultanță / haine / burgeri. Nu pot să-mi pun clienții să asambleze servere.”
Corect, dar Efectul IKEA nu este despre șuruburi și plăci de lemn. Este despre participare.
Dacă te uiți puțin în jur, vei vedea că brand-urile deștepte știu deja acest truc. De ce crezi că unele companii te lasă să-ți personalizezi adidașii până la culoarea șireturilor? Sau de ce jocurile video te lasă să-ți creezi personajul de la zero?
Nu e doar de dragul diversității, ci mai degrabă psihologie. Când îți construiești propriul burger la restaurant sau îți configurezi mașina pe site, nu mai ești doar un cumpărător pasiv.
În toate aceste cazuri, clientul simte că a pus o „cărămidă” la baza rezultatului final.
3 Moduri simple să aplici Efectul IKEA în afacerea ta
Cum poți folosi această psihologie pentru a crește loialitatea clienților tăi? Iată câteva idei practice, indiferent de domeniul tău:
1. Implică-i în procesul de creație
Nu le da totul „de-a gata”. Dacă lansezi un produs nou, întreabă-ți comunitatea ce funcționalități ar vrea. Fă sondaje pe Instagram sau LinkedIn. Lasă-i să voteze designul viitorului ambalaj. Când produsul va fi lansat, îl vor cumpăra pentru că vor simți că ei au decis cum arată.
2. Oferă opțiuni de personalizare
Oamenii adoră să își lase amprenta. Dacă vinzi agende, lasă-i să își scrie numele pe copertă. Dacă vinzi abonamente de servicii, lasă-i să își configureze pachetul exact cum au nevoie, bifând singuri opțiunile. Cu cât „butonează” mai mult la configurare, cu atât vor fi mai atașați de pachetul ales.
3. Transformă „set-up-ul” într-o experiență
Dacă vinzi un produs fizic, nu subestima momentul unboxing-ului. Chiar și procesul de a scoate foliile sau de a face o mică asamblare finală (fără să fie grea) poate declanșa sentimentul de proprietate: „Acum e al meu”.
Atenție: Există o linie fină între implicare și nervi!
Trebuie să fim realiști: există și limite. Efectul IKEA funcționează doar dacă sarcina este o provocare gestionabilă, nu o corvoadă imposibilă.
Dacă procesul e prea greu, frustrant sau consumă prea mult timp, efectul dispare complet și este înlocuit de furie sau respingere. Clientul nu se va simți mândru, ci păcălit că face munca în locul tău.
Secretul este echilibrul: oferă-i suficient de mult control încât să simtă satisfacția creației, dar și suficient de mult ajutor încât să nu se blocheze.
Lasă clienții să intre în „bucătăria” ta
Marketingul inteligent nu înseamnă doar să strigi la oameni să cumpere. Înseamnă să creezi o relație. Când îți inviți clienții în spatele cortinei și le dai o șurubelniță (metaforică) în mână, transformi o simplă tranzacție într-o colaborare.
Ești gata să construim împreună o strategie care să transforme clienții în ambasadori loiali? La Creature Promotion, știm cum să dozăm efortul pentru a obține rezultatul maxim.
Autorul articolului
Trotuș Denisa